Dan Negru

Apă noastră cea de toate zilele 💧

Echilibrul într-o țară e ca sănătatea într-un corp!

Problema de matematică a României e asta: 100% din români cred că 50 % sunt tâmpiți! Cum o rezolvi? Sau cine o rezolvă ?

“Cine-i harnic și muncește are și nu prea Cine-i șmecher și ciordește are tot ce vrea!” 😂 De Ziua Muncii :

Peste câteva ore, unul o să fie ales. Ăluia, oricare va fi, îi amintesc vorbele lui Machiavelli, spuse acum 500 de ani și scrise parcă azi : “𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐚𝐢 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐥𝐞𝐬 𝐫𝐞𝐠𝐞, 𝐢𝐚𝐫 𝐜𝐨𝐫𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐬-𝐚 𝐝𝐨𝐯𝐞𝐝𝐢𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐚̂𝐢 𝐢𝐭̦𝐢 𝐯𝐚 𝐜𝐚̆𝐝𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨𝐜𝐡𝐢! 𝐒̦𝐢 𝐧𝐮 𝐯𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜... 𝐀𝐩𝐨𝐢, 𝐬𝐞 𝐯𝐚 𝐥𝐚̆𝐬𝐚 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐫𝐞𝐜𝐡𝐢 ! 𝐒̦𝐢 𝐧𝐮 𝐯𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐮𝐳𝐢 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜... 𝐌𝐚𝐢 𝐭𝐚̂𝐫𝐳𝐢𝐮, 𝐯𝐚 𝐚𝐥𝐮𝐧𝐞𝐜𝐚 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐛𝐮𝐳𝐞! 𝐒̦𝐢 𝐧𝐮 𝐯𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜... 𝐈𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐮𝐫𝐦𝐚̆, 𝐯𝐚 𝐜𝐚̆𝐝𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐠𝐚̂𝐭𝐮𝐥 𝐭𝐚̆𝐮 ! 𝐀𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐢𝐭̦𝐢 𝐯𝐚 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢 𝐮𝐧 𝐣𝐮𝐠 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐜𝐥𝐚𝐯𝐢𝐢 𝐭𝐚̆𝐢 𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐞𝐱𝐞𝐜𝐮𝐭̦𝐢𝐞 ! 𝐀𝐛𝐢𝐚 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐯𝐞𝐢 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥, 𝐯𝐞𝐢 𝐚𝐮𝐳𝐢 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐬𝐢 𝐯𝐞𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥. 𝐃𝐚𝐫 𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐧𝐮 𝐭𝐞 𝐯𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭𝐚... 𝐒𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐩𝐞 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚 𝐜𝐚𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞 𝐨 𝐫𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐯𝐢𝐞𝐭̦𝐢𝐢 ! -Niccolò Machiavelli-

Cei ce au schimbat lumea:

România e cel mai cunoscut loc din lume cu “trovanți” autentici. Pietre misterioase vechi de 7 milioane de ani. Niciun turist n-am găsit aici:

Scopul vieții nu este să trăiești pentru totdeauna, ci să lași ceva pentru totdeauna !

Acolo, în fundalul fotografiei, cât să nu se vadă, sunt ai mei. Îmi arăt copiii rar, spre deloc, prin ziare, online sau la televizor. I-am lăsat să-și trăiască copilăria normal. Nu i-am obligat să exceleze, să facă balet, înot, limbi străine, pian, să câștige olimpiade sau premii, și nu le-am cerut niciodată să fie primii în clasă. Destinul ne împlinește sau ne prăbușește visele, oricâte premii am fi câștigat în copilărie. I-am învățat să fie buni, miloși cu cei din jur și blânzi. Sunt calități care nu vor expira niciodată pe durata umanității. Vor dispărea meserii, deprinderi, inteligența artificială ne va înlocui în multe , dar niciodată în bunătate. E „meseria” care nu o să dispară. Bucurați-vă de copii… Pentru că există o vorbă frumoasă care spune că: „Fiecare copil care se naște ne arată că Dumnezeu nu s-a săturat încă de oameni.”

Am întâlnit azi cel mai mare investitor român ! Ubi bene, Ibi patria ( “𝐀𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐞 𝐛𝐢𝐧𝐞, 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐞 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐚“ credeau latinii.

Despre cei fără scrupule :

Oameni tratați ca niște obiecte! Așa a început răul la noi. Liverpool l-a concediat pe Diogo Jota, fotbalistul decedat într-un accident de mașină. Au făcut-o la câteva ore după accident, pentru a activa clauza din contract care permite familiei să primească salariul jucătorului — 17 milioane de euro. Despre asta ar trebui să fie economia de piață: despre bunătate. Businessul românesc e încă departe de așa ceva. Cunosc povești cutremurătoare din lumea televiziunii românești. Eu însumi am avut șefi cu caractere josnice și colegi fără cuvânt. În numele „businessului capitalist” s-au distrus cariere, vieți, familii. Lipsa de omenie este marea decădere a economiei românești. Nu „șmecherii” cu sporuri și nici „găinarii” care fură TVA-ul sunt adevărata problemă, ci absența compasiunii, a decenței umane. John Henry, acționarul principal al lui Liverpool, a activat clauza umanității știind că pierde milioane după moartea jucătorului. La noi, unii ar fi dat interviuri în fața sicriului. La noi, viclenia ține locul puterii și lipsa caracterului ține locul performanței. Ești un CEO cool, un patron șmecher dacă minți, furi, înșeli, șantajezi, umilești. Pentru că noi am crezut că așa arată capitalismul: călcându-ne aproapele în picioare. De asta suntem în „junk-ul” economiei europene ! Deficitul de empatie e mai periculos decât deficitul bugetar. Celor mulți le amintesc vorba Sfântului Vasile cel Mare: „Cel ce crede că are totul, n-are nimic.”

Am trecut pe lângă podul ăsta azi-dimineață și mi-am amintit povestea : Doi frați locuiau unul lângă celălalt. Într-o zi, dintr-un motiv mărunt, s-au certat și nu și-au mai vorbit ani de zile… Într-o dimineață un tâmplar a bătut la poarta fratelui mai mare, căutând de lucru. „Am nevoie de un gard înalt între mine și fratele meu,” spuse acesta. „Nu vreau să-l mai văd vreodată.” Tâmplarul se apucă de treabă, iar fratele plecă la câmp. Când se întoarse seara, rămase uimit: în loc de gard, tâmplarul a construit un pod peste pârâul care despărțea cele două gospodării. Pe pod, îl aștepta fratele mai mic, cu lacrimi în ochi, crezând că fratele cel mare a pus la cale construirea podului. — Te-am judecat greșit, frate, spuse el. Iartă-mă! Fratele mai mare îl îmbrățișă cu lacrimi în ochi. Tâmplarul, între timp, și-a strâns uneltele și se pregătea să plece. — Unde mergi, om bun? Mai am nevoie de tine! strigă fratele cel mare. — Aș rămâne cu drag, îi răspunse tâmplarul zâmbind, dar mai am multe poduri de construit…. De luni, România o să aibă nevoie de tâmplari. Și de poduri…

Cod roșu spre portocaliu și galben cu nuanțe verzi 🤪: “ 𝐩𝐫𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐦𝐨𝐫 𝐝𝐚𝐫 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐭𝐢𝐚 𝐞 𝐧𝐞𝐦𝐮𝐫𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞“

Castorii au ridicat un baraj, au modificat cursul apei și, astfel, s-a prăpădit Salina Praid - spune, senin, domnu’ ministru. Pe mine nu castorii m-au afectat, ci urșii. De peste 10 ani, urșii mă împiedică să ajungă acasă și blochează construcția autostrăzii Lugoj–Deva. Din Timișoara până în capitală nu există o autostradă continuă. Pot ajunge pe autostradă la Budapesta sau Viena, dar nu pot ajunge în capitala propriei mele țări, dintr-unul dintre cele mai mari orașe ale țării - Timișoara. Din cauza urșilor. Și a liliecilor. 😡 Porumbeii sunt mai importanți decât monumentele, în toate orașele țării. Liliecii sunt mai valoroși decât hidrocentralele. Iar castorii sunt mai importanți decât oamenii care trăiesc în zona Salinei Praid. Urșii, castorii, liliecii- toți au „avocați” care pot bloca proiecte majore și pot submina economia unei țări. O țară condusă de animale de 35 de ani. Deși, să fim corecți, e o diferență: în lumea animalelor, niciodată cel mai prost nu ajunge șeful haitei.

Am întâlnit ,demult, doi oameni. S-au împlinit ieri 111 ani de la nașterea unuia. Unul fuma țigări. Celălalt, trabucuri. Cel cu țigările părea slab și modest. Cel cu trabucurile părea puternic și prosper. Unul n-avea avere. Celălalt era miliardar. Amândoi au ajuns în pușcărie: săracul pentru principii, bogatul pentru infracțiuni. Când bogatul a ajuns la închisoare, jurnaliștii trustului său de presă l-au lăudat, încercând să lase impresia că a fost victima unei condamnări politice, la fel ca săracul😃 Unul vorbea smerit. Celălalt explica. Unul purta la mână un ceas vechi, modest. Celălalt — un ceas scump, de colecție… Ceasul bogatului mi-a arătat, ironic, neputința banului: să dai un milion pe un ceas și să nu poți cumpăra un minut! După moarte, cel cu țigările — Corneliu Coposu — are azi străzi, statui și bulevarde în toată țara. Așa cum Dinu Patriciu, cel cu trabucurile, le deținea cât a trăit. Am căutat pe hartă vreo statuie, o piațetă sau o stradă care să-i poarte numele celui cu trabucurile. N-am găsit nimic. Pentru că n-a mai rămas nimic. Pentru că averea e cea mai mică bogăție. Celălalt, Corneliu Coposu, e peste tot: în Waze, în Google Maps, în cărțile de istorie. Fum de țigară și fum de trabuc… Sau, cum spunea Ioan Gură de Aur: „Cel ce crede că are totul, n-are nimic.”

Madridul din Galați 🤪 sau cum am vândut 50 mii de oameni la prețul unui fotbalist :

Beni, am fost un prost. Iartă-mă! Ții minte când mă îmbiai să rămân la cină, să mai povestim, iar eu îți spuneam că mă grăbesc? Poveștile alea cu întâlnirile tale cu Sadoveanu și Maria Tănase… Nu mi-a folosit la nimic graba aia. Nici măcar nu cred că mă grăbeam cu adevărat. „Mai târziu” a devenit „prea târziu”. Ce ne mai distram, Beni, de perucile tale! 😂 Și ce lecție mișto ne-ai dat atunci: că îmbătrânirea înseamnă să înveți să-ți porți cu demnitate noul chip, să accepți corpul transformat și să lași în urmă rușinea, prejudecățile și temerile legate de ani. Pe 14 iunie “ne-om vedea” iar la Buzău, la festivalul care-ți poarta numele … Aaaa, și încă ceva: roșii ca ale tale, inimă de bou, greu mai găsești azi. Roșiile de-acum rezistă un an, iar o mobilă – o lună. Și mai cred că boii de azi au pierdut și soiul! 😂 La mulți ani, Benone Sinulescu, acolo unde oi fi tu. Azi, de ziua ta.

Aici s-a născut inventatorul TVA-ului. În Marrakesh. Maurice Lauré a inventat în 1954 taxa prin care statul îți ia bani și când produci și când distribui și când vinzi 😂 Americanii n-o au. Europenii o au. Tu faci tot, statul nu face nimic, dar încasează TVA — invenția funcționarului Maurice Lauré. TVA-ul e taxa pe care o plătesc și bogații și săracii. Când tu faci o pâine, statul îți ia o parte. O vinzi, statul îți mai ia încă o dată ție, dar îi ia si cumpărătorului. Statul n-a pus mâna pe făină, n-a frământat aluatul, n-a copt pâinea, n-a vândut-o și nici n-a cumpărat-o. Doar a încasat de la toți 😂 Maurice Lauré a murit în Franța, la 83 de ani. Cât despre consultarea noastră, a plebei, în privința creșterii taxelor, în 1210, nobilul Simon de Montfort a spus o vorbă care a rămas valabilă și azi, după 800 de ani: „Un impozit este mai bine primit dacă este cerută părerea celor care trebuie să-l plătească.”

Ne plac etichetele! Toți de la Beach, Please sunt drogați, naționaliștii sunt extremiști, românii sunt hoți… Țin minte cum un coleg din școala generală, Sorin, era numit de profesori „pleava societății”. Țin bine minte vorba asta. Noi toți eram atunci „rebuturile societății”. Sorin a fost unul dintre cei care, în decembrie ’89, se aflau în balconul Operei. Generația mea a spălat atunci rușinea capului plecat. Noi, „pleava”… Să vă sperie etichetele de azi. Să vă sperie judecata cărților după copertă. Am învățat multe de la tinerii mei prieteni Selly și Dorian, reprezentanții noii generații. Mai mult eu de la ei, decât ei de la mine. În fotografia asta ,Selly nu vede, Dorian n-aude și eu tac. E despre noi: generațiile amestecate ale unei țări neliniștite. În orice poveste există suficiente pagini goale, pe care fiecare generație le scrie în felul său. Îl iubesc pe Adrian Păunescu. El a explicat cel mai bine Beach Pleasurile, Untoldurile sau Neversiurile: „Există niște oameni pe care îi iubesc Au vârsta conștiinței și-a apartenenței mele Se învârtesc în jurul a douăzeci de ani Se dau crocanți și șmecheri și vor să fie stele. Sunt uneori teribili și alteori vulgari Părinții spun adesea că nu mai știu să-i crească Dar țineți bine minte, voi, cei scârbiți de ei, Că ei sunt, la nevoie, armata românească! Există niște tineri care muncesc cumplit Mai hăhăiesc aiurea, mai râd dintr-o prostie Dar, dacă ai nevoie de ei,să crezi în ei! Aceștia-ți sunt oștenii de astăzi, Românie! Există niște tineri cu teniși și cu blugi Să nu-i privim cu ură și cu disprețul rece Că torța-ncepe, iată, să ardă-n mâna lor Și ei plătesc decontul mileniului ce trece.”